Noutăți

05.06.2015

Serghei Zincenko – Preşedinte al Federaţiei de Paraşutism din Moldova

Serghei Zincenko – campion mondial, campion al Europei, triplu campion al fostei URSS, multiplu câştigător al competiţiilor internaţionale, numele lui este înscris în cartea recordurilor Guiness, de-a lungul carierei sale a reuşit să execute 10000 sărituri cu paraşuta şi să atingă o mulţime de recorduri mondiale. Şi nu în ultimul rând, este preşedintele Federaţiei de Paraşutism din Moldova, fan înrăit al sporturilor extreme şi pur şi simplu un om cu o mare carismă.

„Am consacrat peste 40 de ani din viaţa mea paraşutismului. La momentul actual sunt antrenor al echipei naţionale de paraşutism a Rusiei, sunt deja 14 ani de la începutul colaborării noastre. Am încetat să evoluez. Dar mă pot lăuda cu faptul, că echipa antrenată de mine ocupă primele locuri la evoluările internaţionale.”

„Pentru a practica acest gen de sport este necesară o pregătire fizică bună, cu un corp puternic. Important e să atingi viteza necesară, să fii capabil să execuţi elemente acrobatice în aer. Nu oricare e în stare de aşa ceva!”

„În a. 1997, în oraşul Anapa am sărit cu un grup de 297 persoane de la înălţimea de 7700 m formând în aer o figură. Am sărit atunci din 3 helicoptere. Mai mult de 100 de paraşutişti la bord. Aveam senzaţia că mă aflu într-un troleibuz plin (zâmbeşte). Ce să vă spun?! A fost un record adevărat, înafara căruia au mai fost multe altele.... ”

„A sări în tandem nu este periculos. Toate acţiunile sunt executate de către instructor. Pregătirile durează 15-20 min. Este o săritură foarte interesantă şi palpitantă în timpul căreia, în jur de 40 sec. vă aflaţi în cădere liberă, şi încă 3 min sub cupola paraşutei desfăcute.”

„În cazul în care veţi dori să deveniţi un sportiv, vă puteţi înscrie la programul nostru, care conţine 30 ore de teorie, după care veţi executa sărituri cu doi instructori de la înălţimea de 3000 m. După 8-12 sărituri veţi putea fi numit un adevărat sportiv.”

„De 28 de ori nu mi s-a deschis paraşuta de bază, dar nimic grav…. salvează cea de rezervă. Mi s-a mai întâmplat în timpul celor 10000 de sărituri!”

„O dimineaţă minunată şi o zi de succes începe prin a mă trezi cu dispoziţie bună, prin a face puţină gimnastică, îndeosebi pentru coloana vertebrală şi desigur prin a lua un mic dejun sănătos. De obicei iau un toast cu unt şi caşcaval, o cană de ceai din ierburi, ce cresc pe meleagurile ţării noastre, miere cu nuci. Dar când îmi este lene să gătesc dejunul, merg la Andy’s Pizza. ”