Servicii

Programa se sfîrșește din 26,11,2017.

Procedura de eliberare a "Client-Cardului" este suspendată din data de 31.03.2014

REGULAMENTUL PROGRAMULUI DE LOIALITATE "CLIENT CARD"

Programul de loialitate „Bonusuri şi cadouri” (denumit în continuare Program) este organizat şi desfăşurat de compania „Trabo-Plus” SRL (denumită în continuare Organizator), care îşi desfăşoară activitatea sub mărcile comerciale „Andy’s Pizza” şi „La Placinte”, în orașele Chișinău și Bălți. Participanţii la Programul dat, sunt obligaţi să respecte regulile şi condiţiile regulamentului Programului (denumit în continuare „Regulament”) conform informaţiilor expuse în continuare. Prevederile „Regulamentului” pot fi găsite atât pe site-urile www.andys.md şi www.laplacinte.com, cât şi în fiecare local al reţelei comerciale „Trabo-Plus” SRL.

Utilizarea Client Card-ului este o confirmare a faptului că Participantul este de acord cu prevederile expuse în „Regulamentul” dat. În cazul în care Participantul încalcă oricare dintre condiţiile „Regulamentului”, „Organizatorul” îşi rezervă dreptul de a bloca fără avertizare cardul Participantului, până la clarificarea situaţiei şi înlăturarea inconvenienților.

  1. DEFINIŢII GENERALE

    1. Program – sistem de raporturi valabile în cadrul reţelei comerciale „Trabo-Plus” SRL, bazat pe utilizarea Cardurilor din plastic, care prevede un sistem acumulativ de reduceri pentru procurarea bunurilor și servicilor, în rezultatul vizitării restaurantelor „Andy’s Pizza” şi „La Placinte”.
    2. Participanţii la Program – persoane fizice care au atins vârsta de optsprezece ani (sau persoane minore cu vârstă cuprinsă între 14-18 ani, care au acordul corespunzător al persoanelor autorizate) şi au completat ancheta de deţinător Client Card.
    3. Client Card – card din plastic cu număr individual şi cod de bare, care este utilizat pentru identificarea Participantului la Program în cazul vizitării restaurantelor companiei „Trabo-Plus” SRL, care îşi desfăşoară activitatea sub mărcile comerciale „Andy’s Pizza” şi „La Placinte”,  în orașele Chișinău și Bălți..
    4. Reducerea (Discount) – este suma cu care se reduce prețul de vânzare a bunurilor sau serviciilor în restaurantele "Andy's Pizza" și "La plăcinte", oferită Participanților la Program.
  2. CONDIŢIILE DE PARTICIPARE LA PROGRAM

    1. Pentru a participa la Program, este necesar să completaţi şi să semnaţi o anchetă, prin care se confirmă acordul Participantului de a participa la Program. Client Card-ul este activat doar după completarea şi semnarea anchetei. „Organizatorul” garantează confidenţialitatea datelor personale oferite de către Participant la Program în procesul de înregistrare şi a datelor primite prin utilizarea cardului.
    2. Client Card-ul este eliberat în mod gratuit, doar în condiția prezentării a 5 (cinci) bonuri de plată pentru comenzile efectuate în oricare din restaurantele companiei „Trabo-Plus” SRL. Cardul nu se oferă în cazul efectuării comenzilor prin intermediul serviciului livrare la domiciliu/oficiu. Schimbarea cecurilor pe Client Card contra pîna la data de 31 martie 2014.
    3. Termenul de acţiune al Programului – până la 31.12.2015. Programul poate fi prelungit de către „Organizator”.
    4. Pentru primirea reducerii corespunzătoare, Client Card-ul se prezintă angajatului „Organizatorului” până la momentul emiterii bonului de plată, în cazul consumației în incinta restaurantului, sau se dictează numărul Client Card-ului operatorului, în cazul comenzilor livrate prin intermediul serviciului de livrare. Dacă comenzile se efectuează prin intermediul site-urilor companiei, numărul cardului se indică de către Participantul la Program la plasarea comenzii. „Organizatorul” Programului poate respinge participarea la Program în cazul în care nu există posibilităţi tehnice sau de altă natură la momentul solicitării. ClientCard-ul reprezintă un mijloc de identificare a clientului în Program și nu substituie cardul de credit, de debit sau cardul bancar.
    5. Client Card-ul şi Programul sunt proprietatea „Organizatorului” Programului. Reducerile acordate Participantului nu pot fi transmise altei persoane şi se folosesc în strictă conformitate cu „Regulamentul” Programului. Transmiterea drepturilor privind utilizarea Client Card-ului unei terţe persoane are loc doar în baza unei procuri autentificate notarial din partea Participantului la Program.
    6. În cazul pierderii sau deteriorării Client Card-ului, Participantul la Program trebuie să notifice în timp util „Organizatorul”, pentru ca să-i fie înlocuit cardul. Înlocuirea cardului este însoţită de completarea de către Participant a unei cereri. Pe cardul nou este transferată suma acumulată pentru comenzilor efectuate, iar cardul vechi este dezactivat. Preţul pentru înlocuirea cardului este de 50 de lei.
    7. Participantul la Program este responsabil pentru veridicitatea informaţiei indicate în anchetă, precum şi pentru actualizarea informaţiei.
    8. „Organizatorul” are dreptul să anuleze orice Client Card şi contul de acumulare, aferent cardului respectiv, fără a avertiza Participantul, în următoarele situaţii:
      - Nerespectarea „Regulamentului” Programului;
      - Abuzurile în cadrul Programului;
      - Informaţii incorect indicate în ancheta Participantului.
    9. Participantul are dreptul să-şi înceteze în orice moment calitatea de Participant la Program, fără a avertiza Organizatorul.
  3. SISTEMUL ACUMULATIV DE REDUCERI

    1. Acordarea reducerilor are loc la procurarea bunurilor și serviciilor în restaurante, prin intermediul livrării sau în cazul plasării on-line a comenzilor în reţeaua comercială a companiei „Trabo-Plus” SRL. Reducerea se oferă indeferent de suma comenzii efectuate la bunuri și servicii. De asemenea, „Organizatorul” îşi rezervă dreptul de a transfera bonusuri suplimentare pe contul Participantului la Program în cadrul diferitor promoţii.
    2. Schema de acordare a reducerilor:
      - suma acumulată aferentă comenzilor efectuate de la 0 lei până la 2999,99 lei – 3% din suma comenzii.
      - suma acumulată aferentă comenzilor efectuate de la 3 000 de lei până la 4999,99 de lei – 5% din suma comenzii.
      - suma acumulată aferentă comenzilor efectuate de la 5 000 de lei şi mai mult - 7% din suma comenzii.
    3. Mărimea reducerii se stabilește în dependență de suma acumulată pe cardul Participantului la Program în perioada termenului de acţiune a Programului dat.
    4. Posibilitatea Participantului la Program de a utiliza reducerile încetează în următoarele cazuri:
      - La anularea cardului; - La expirarea termenului de acţiune a Programului. - În momentul schimbării bonusurilor pe cadouri la locul special de eliberare a cadourilor.
    5. „Organizatorul” Programului îşi rezervă dreptul de a stabili unilateral mărimea reducerilor. Organizatorul comunică această informaţie Participanţilor la Program prin intermediul imprimării unor materiale publicitare speciale şi a publicării informaţiei date pe site-urile www.andys.md şi www.laplacinte.com.
  4. CLAUZE FINALE

    1. „Organizatorul” este în drept în orice moment, să includă oricare modificări în prezentul „Regulament”, fără a-l notifica în prealabil pe Participant. Informaţiile privind modificările date sunt publicate pe site-urile www.andys.md şi www.laplacinte.com.
    2. „Organizatorul” îşi rezervă dreptul de a suspenda sau înceta Programul în orice moment, notificând Participantul despre faptul dat. „Organizatorul” nu este responsabil pentru suspendarea indeferent de mărimea reducerii acumulate în contul Participantului existentă la momentul respectiv.
    3. Achitarea impozitelor şi îndeplinirea altor obligaţii legate de participarea în cadrul Programului sunt obligaţia Participantului.
    4. Toate litigiile şi divergenţele dintre „Organizatorul” Programului şi Participant vor fi soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care litigiul nu va fi rezolvat pe cale amiabilă în conformitate cu prezentul „Regulament”, acesta urmează a fi soluţionat în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.

ATENȚIE! Client Card-ul nu este valabil pentru clienții corporativi